Monolog

Se scutură plopii…a puf și alergie. Metafora se-mpiedică de strănut, iar poezia se risipește în aer. Pe vremuri primăverile aveau un farmec aparte. Și astăzi au farmec, parfum și culoare, dar verile par a se instala timpuriu.

Scriu prea mult despre anotimpuri. E poate un camuflaj al sufletului pentru a(-și)explica anumite stări, frământări sau chiar vremuri.

Citeam undeva că liniștea o primești/dobândești atunci când nu te mai interesează să faci zgomot pentru a fi auzit. Cred că tumultul cuvintelor se preschimbă treptat într-o liniște, cumințenie, acceptare…în care să asculți devine mai incitant decât să vorbești.

Tinerețe

Am auzit întâmplător o discuție între doi tineri. Despre admirație, curaj, dragoste, emoție, teamă și ‘nesăbuință’. Fiecare vorbea despre altcineva. Și m-am gândit că uneori frica, teama de penibil ne împiedică să facem ceea ce ne dictează inima. Uităm de sufletul nostru atât de des… ne e rușine să spunem simplu: „te-am sunat pentru că am vrut (sau aveam nevoie) să te aud, fiindcă mi-e dor de tine – atât”. […] În schimb ți-am dat like la o postare, sperând că așa te prinzi că mă gândesc la tine.

Eh, sunt adolescenți, nu? Le trece repede. Mâine vor fi uitat deja emoția, momentul. Hm, de câte ori n-ați renunțat (și n-am renuntat și noi) la inimă de teamă de penibil?

Ani

Au înflorit castanii. S-au scuturat magnoliile și acum s-au înverzit în obraji. Liliacul s-a ițit timid, deja e pe trecute. Curând vor înflori teii și apoi vor păli sub vremuri. Trec anotimpurile…trec florile…trec gândurile…”ca nouri lungi pe șesuri”.

A sosit luna Mai. Să ne fie cu sănătate tuturor!

Balsam

Sunt oameni care, prin prezența, privirea, cuvântul, alăturarea lor, sunt (ori devin) balsam pentru suflet. Reîntâlnirea cu ei mângâie, alină, temperează ori scutură și trezește. Indiferent câte ore, minute, zile, veacuri ar trece, își păstrează prospețimea. Așa precum fragmentele și cărțile citite în astfel de zile sfinte – mereu aducătoare de nuanțe limpezi și de miez nou.