Un gând

Toamnele vorbesc despre îndorurarea frunzelor.

Mâini

Mă emoționează întotdeauna mâinile bătrânilor. Îmi aduc și aprind în fața ochilor (și în miezul sufletului) Dorurile – de blândețea, mângâierea, poate și dojana, mai ales de căldura celor ce (mi-)au fost….bătrânicile mele.

Peren

Mă întreabă colegii câți ani de….împlinim. Ei știu că am (și port cu mine) memoria cifrelor, a numerelor. Mă gândesc că și acesta e, de fapt, un defect sau oricum ceva nelalocul lui. La ce bun să ții minte cu exactitate câți ani, câte luni, zile, ore, minute etc, dacă miezul lor l-ai pierdut/rătăcit cumva pe drum? Din neglijență, întâmplare, uitare, firesc.

Nostalgii perene. După toamne însănătoșite.

La fereastră

Din spitalul în care au ars azi oameni am amintiri grele. Eram mică, dar țin minte destule. Mai ales cele mai frumoase, dar și cele mai dureroase momente ale zilei, când mă cocoțau asistentele pe calorifer ca să-i văd de la fereastră pe ai mei, în curte, cum îmi făceau cu mâna, semn că erau acolo, aproape de mine. Era vorba de boală infecțioasă, deci vizitele erau excluse. Plângeau ei, plângeam și eu. Deși emoția era interzisă, nevederea chipurilor dragi ar fi fost infinit mai cumplită.

La vremea aceea a fost prima dată când am simțit/avut o senzație de abandon. Deși nu era deloc cazul, interiorul meu tremura la gândul/spaima ne-mai-vederii/reunirii cu cei dragi. Nu înțelegeam prea bine că eram acolo întru vindecare.

Astăzi m-a cutremurat gândul că…mai sunt oameni (conducători sau neconducători) cărora nu le pasă că semenii lor „ard”. În multe feluri – acut sau…mocnit. […]

Noiembrie 11

S-a umplut strada de flori…toamna e pretutindeni, crizantemele la rang de noblețe. Oameni, liniște, flori, rugă. Copii mici cu petale în mână, adăpostiți în brațe materne. Cumințenie.

Uneori ți se face dor să mergi în biserică. E mult timp de când folosești scuza „bisericii din inimă”, doar pentru a sta departe de…om?!

O zi…

… cu pace să fie. Și în ocrotire. Cu oameni dragi și/sau cu gânduri blânde aproape. Preschimbă (și) această toamnă în prieten.

Noiembrie însorit

Fiecare zi poartă în ea o sămânță de bun. Fiecare secundă. Fiecare om.

Să ne dorim un noiembrie însorit… cu sănătate pentru noi toți.

Ora

Câte gânduri, speranțe, visuri se vor fi adăpostit în ora aceasta „pe care o dăm înapoi”. Și câte învinovățiri va fi dus cu ea…

Există locuri în care o oră poate cuprinde o întreagă lume – cu toate amintirile ei.

Aparent

Privim un om. Îl vedem mai mereu zâmbind, vorbind, chicotind și ne gândim imediat…ce fericit e, ce prosper și ce sănătos arată, ce viață mulțumitoare, pesemne un trai ușor…

Să nu ne pripim.

Sâmbure

(într-o dimineață…)

Cineva a dăruit un mic sâmbure de bine unui om mai în vârstă…ne putea fi tată, bunic, unchi. Prea puțin pentru ceea ce merita, fie și pentru anii mulți și anevoioși adunați în cutele frunții. Bărbatul nu și-a putut stăpâni lacrimile, cumva i se părea nefiresc, aproape ciudat să fie tratat cu blândețe și generozitate de un străin, fără explicații și mai ales fără motiv.

Când cineva face un bine părintelui tău, iar tu afli despre asta, întoarce acel bine omului care-ți iese ție în cale. Nu drept compensație, ci pentru a-ți (re)aminti că niciodată, nicicum, n-am fost și nu suntem singuri pe pământ.

Azi mi-a fost dor de copilărie. Și de bucuria sclipitoare ascunsă în ochii ei.