Se scutură plopii…a puf și alergie. Metafora se-mpiedică de strănut, iar poezia se risipește în aer. Pe vremuri primăverile aveau un farmec aparte. Și astăzi au farmec, parfum și culoare, dar verile par a se instala timpuriu.
Scriu prea mult despre anotimpuri. E poate un camuflaj al sufletului pentru a(-și)explica anumite stări, frământări sau chiar vremuri.
Citeam undeva că liniștea o primești/dobândești atunci când nu te mai interesează să faci zgomot pentru a fi auzit. Cred că tumultul cuvintelor se preschimbă treptat într-o liniște, cumințenie, acceptare…în care să asculți devine mai incitant decât să vorbești.