Monolog

Se scutură plopii…a puf și alergie. Metafora se-mpiedică de strănut, iar poezia se risipește în aer. Pe vremuri primăverile aveau un farmec aparte. Și astăzi au farmec, parfum și culoare, dar verile par a se instala timpuriu.

Scriu prea mult despre anotimpuri. E poate un camuflaj al sufletului pentru a(-și)explica anumite stări, frământări sau chiar vremuri.

Citeam undeva că liniștea o primești/dobândești atunci când nu te mai interesează să faci zgomot pentru a fi auzit. Cred că tumultul cuvintelor se preschimbă treptat într-o liniște, cumințenie, acceptare…în care să asculți devine mai incitant decât să vorbești.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s