Ploi de flori

O fetiță aduna astăzi florile de corcoduș scuturate deja pe asfalt. Le îndesa în buzunare și-ntr-o punguță. Mi-am imaginat că le culege pentru a-și împodobi picturile. Îi place să-și pună imaginația în acuarelă, iar petalele ar fi un ornament desăvârșit. Nu știu, însă, odată cu trecerea timpului ce s-ar întâmpla cu florile mici, acum albe și proaspete, (sur)prinse captive în tablou…

Mai e puțin și (ni) se scutură primăvara….parcă a fost…parcă este…cumva prea grăbită să-și plouă florile, toanele, roadele și tinerețea peste lumile îngândurate din noi.

Nevoia de timp

Cred că toți oamenii au nevoie de timp. Nu doar în sensul la care v-ați putea gândi prima dată. Ci să li se acorde timp. Până și la medic (sau mai ales acolo) simțim nevoia acută să ni se aloce timp, să ni se asculte durerea, să primim sfat bun. De cele mai multe ori, mult mai important decât o rețetă rapidă cu care mergi la farmacie este timpul pe care ți l-a acordat medicul.

În secolul vitezei și în urmărirea profitului, chiar și la cabinetele particulare timpul e comprimat. În sistemul public nici nu mai vorbim – consultația se face de multe ori alergând pe holuri în urma medicului care-ți pune diagnosticul și-ți prescrie și pilule în fix 3 minute…sau te cheamă la cabinetul propriu. Unde….ce să vezi, maximum 15 minute consultația, din care cca 7-8 minute se pierd cu scrierea și completarea la calculator a unor scrisori ori rapoarte medicale. Medicul a devenit robot – întrebările sunt puține, și ele standard, istoricul medical care trebuie trecut de fiecare dată – deși de multe ori nu contează pentru problema acută, punctuală cu care te-ai prezentat și tot așa. Dacă încerci să-i vorbești doctorului…mare greșeală – de multe ori ești admonestat. Pleci de acolo cu sute bune de lei în minus și, de multe ori, complet derutat privind afecțiunea de care suferi. Până și rezultatul unui CT întârzie mai mult decât preconizat, cu toate că l-ai plătit tocmai pentru că aveai nevoie urgent de rezultat, nu peste cinci luni când ai fi fost programat.

Cu toate acestea… sunt și excepții. Iar dacă ai norocul să le întâlnești, te poți considera pe jumătate vindecat. Prefer de o mie de ori un medic care-mi vorbește, îmi explică și are răbdare. Doar că lumea de azi nu mai are timp pentru cuvinte. Ne-am robotizat acțiunile, gândurile, timpul, orele, minutele, viața. Cineva ar întreba, ușor cinic: care viață?

Multă sănătate tuturor!

Rost

Câteodată viața nu-ți mai lasă loc și tihnă pentru Poezie. Traiul zilnic, durerile, poverile, întâmplările nefaste și crude te împiedică să petreci timp în căutarea versului pierdut. Cu toate acestea, faptul că știi că nu ești singur în zbaterea ta ajută mult. Chiar și balsamul strecurat printr-o vorbă simplă, caldă, între prieteni devine un fel de poezie – concretă, cu miez, fără farafastâcuri din cărți, ci țesută cu bun simt, răbdare și omenie. Care-i, totuși, rostul pe pământ? Mulțumirea, fericirea, căutarea, alăturarea sau… bucuria unor zile senine?

Paradox

Nu știu dacă ați observat, dar copacii înfloresc ciudat anul acesta. Au mugurii strânși, ghemuiți, parcă aproape ofiliți când ar fi gata să dea în floare. Am văzut un pomișor cu florile mici, deja vineții….părea că-și face datoria să-nflorească, dar nu simte nicio bucurie în asta. Hm, așa o fi și cu unii oameni și cu visurile lor…