Cafea cu minuni

Aș bea o cafea ca-n vremurile de bună vorbă și de alin(t). Citind câteva rânduri izbite cu sete de un perete, mi-am amintit de cafeaua aceea cu iz de Alhambre despre care scriam. Nu știu dacă mai am undeva textul, mi-e teamă că nu l-am păstrat, iar în memorie mi-au rămas doar câteva cuvinte, destul de nepotrivite și un albastru atât de alb astru, de nepovestit. Am azvârlit la coșul unui piept anonim, rătăcit, tot miezul din gânduri, păstrând numai zațul – și acela parcă de nerostit. Ce scumpă, ce prețioasă devine uneori amintirea minunilor de la 5 o’clock…tea?!, din vremea în care o simplă invitație la dialog isca adevărate povești, demne de rumegat apoi alături de un psiholog.

[…] a(i) sunat…telefonul și, brusc, mi-am dat seama că mi-e dor de cafeaua noastră, reală, în doi, cu asprimi netezite și cu miezul căprui.