Un dor

Câteodată ți se face dor chiar și de călătoriile de altădată…din vremuri în care sănătatea îți permitea deplasarea, plimbarea, acel fel nestingherit de mișcare. Ți se face dor și de zbor, de zgomotul când dur, când surd al motoarelor de avion, de vocea și silueta însoțitoarei de bord, de drumul spre centru, de cafeneaua din colț, de parfumul de mentă ori de ciocolată, de cărțile din librăria preferată, de fotoliile comode din aceeași librărie, de străzile cu pietre pătrățoase, de pomii abia înverziți și de promisiunile lor, de accentul ciudat al cartierelor mărginașe, de oamenii îmbrăcați străveziu…mult prea straniu pentru gustul tău. Ți-e dor uneori și de faptul că puteai traversa podul ori piața mare cu gândul aiurea, cu bocceluța mai mult goală pe umăr și cu iluzia unei brize marine în nări. Câteodată ți se face dor și de tine…mai îndrăzneață, mai încrezătoare, mai curioasă… de tine așa cum erai atunci. Și cum, din motive de nedescris aici prin cuvinte, n-ai mai putut fi niciodată.