În două

Dintotdeauna lumea s-a împărțit în două. Pro și contra, pe teme mari, pe teme mici, aproape în orice subiect. Ieri bunăoară lumea s-a împărțit în două categorii: cei care au amintit/scris despre Eminescu și cei care n-au scris, dar i-au blamat tăios pe primii pentru că au făcut-o. E adevărat…cei mai mulți dintre noi scriem despre el de două ori pe an. De câte ori ne amintim de el, sau de poezia lui, însă, asta e altă Poveste… de ce ar trebui să știe lumea despre ea? De ce ar trebui să (ne) justificăm în fața lumii dacă rostim ori tăcem, dacă alegem să expunem ori să rămână tăinuit?

Unii ar spune că și acest mic text e un fel de justificare. Nevoia de validare a propriilor alegeri, opțiuni, preferințe rămâne cumva planând. Poate. Cui îi pasă…?