Calm

A fost liniște. Aproape neașteptat, deși ar fi trebuit să mă gândesc că zgomotul avea să fie în altă parte într-o astfel de zi. O vreme frumoasă, ce amintea mai degrabă de primăvară, în care copacii fără frunze, muguri sau flori se simțeau rușinați, dezgoliți.

Fiecare își duce/poartă liniștea cum știe sau poate mai bine. Unii își fac de lucru pe lângă flori ori crenguțe de brad, alții privesc minute-n șir un chip drag dintr-o fotografie încremenită sub soare ori ploi. Dorul îi însoțește și pe unii și pe alții.

Cerul era senin, dornic și el de zâmbete pe chipuri. Mi-am dat seama abia la ieșire că e încă iarnă, iar sufletu-mi ofta precum un copil.