Îmblânzind nostalgii

Sunt anumite-nsoriri care te duc cu gândul la liniștea, de obicei încafelată, a duminicilor. Cu o carte bună sub ochi – împodobiți cu ochelari care au devenit tot mai neputincioși, ori cu materiale noi de citit și de corectat sau cu o comedie pe care o tot vezi în reluare, te uiți la cana de cafea cum îți face cu ochiul. Te-nsoțește de parcă ți-ar fi (cel mai) bun prieten.

Sunt răsărituri care aduc aminte de melodii de demult – cum ar fi aceasta – pe care le ascultai cu o blândă (și simpatică pe alocuri) naivitate ca și cum numai ție-ți vorbeau. Acum râzi uneori când te gândești că versurile acelea ar fi povestit despre tine. E frumos să visezi, dar și mai frumos e să ajungi să te poți trezi, zâmbitor și limpede, iar nu cu mâhnire, dintr-o mai veche amintire.

Astăzi…

…mi-a fost dor de meri, pruni și cireși înfloriți. Sunt ușor diferiți de ceilalți pomi fructiferi…culorile parcă sunt mai vioaie. Copacii golași de acum se îndorurează în fiecare zi. Mă doare sufletul pentru ei, deși firescul lor e să fie goliți de minuni pentru încă o vreme. Vreascurile au și ele un rol al lor, dar întotdeauna am preferat căldura naturală, de la soare. Mi-e dor de peisajul primăvăratic și de parfumul florilor.

„Copiii vor și cer aprig zăpadă, iar tu visezi la pomi înfloriți.” Așa sunt eu, mereu defazată cu un anotimp.

(În)Tinerind

Învățăm zilnic. Toată viața. Cine spune (sau crede) că există o vârstă (de) la care nu mai are nimic de învățat…hmm…nu știe ce vorbește. Acumulăm cunoștințe și mai ales experiențe. Dar e un sentiment unic atunci când vezi cum puișorul care a stat pe lângă tine crește, se dezvoltă, experimentează, învață și…te depășește. E mai ager, mai sprinten, mai proaspăt, mai viu….îți transmite și ție acel suflu limpede, curat, de care parcă aveai nevoie. E o bucurie să vezi că nu doar se descurcă, dar îți dă sfaturi bune și devine un adevărat catalizator. Constați, surprins, că, alături de ei, de puișori, întinerești!

Țara aceasta are mare nevoie de tinerii săi. Doar să-i lăsăm să muncească, să se exprime, să-i încurajăm mereu să înfăptuiască și să-și urmeze vocația cu pasiune… ar fi bine să avem curaj și dorință de a ne lăsa pe mâinile lor.

Mulțumind

Sunt dimineți, sunt zile pe care le simți cu adevărat ocrotinde. Cu oameni buni, blânzi și limpezi, pe care-i simți atât de aproape încât încerci să-i înghesui în suflet, ca să încapă acolo cu tot cu poveri, cu zâmbete, cu dureri și cu bucurii. Țin de cald sufletului, dar cel mai important, te îmblânzesc pe tine, îți șlefuiesc asprimile și-ți aduc aminte vorbe de demult, și anume că „bunătatea deschide lacătele fericirii”. Să mulțumim Vieții pentru astfel de Oameni!