Ora

Câte gânduri, speranțe, visuri se vor fi adăpostit în ora aceasta „pe care o dăm înapoi”. Și câte învinovățiri va fi dus cu ea…

Există locuri în care o oră poate cuprinde o întreagă lume – cu toate amintirile ei.

Sâmbure

(într-o dimineață…)

Cineva a dăruit un mic sâmbure de bine unui om mai în vârstă…ne putea fi tată, bunic, unchi. Prea puțin pentru ceea ce merita, fie și pentru anii mulți și anevoioși adunați în cutele frunții. Bărbatul nu și-a putut stăpâni lacrimile, cumva i se părea nefiresc, aproape ciudat să fie tratat cu blândețe și generozitate de un străin, fără explicații și mai ales fără motiv.

Când cineva face un bine părintelui tău, iar tu afli despre asta, întoarce acel bine omului care-ți iese ție în cale. Nu drept compensație, ci pentru a-ți (re)aminti că niciodată, nicicum, n-am fost și nu suntem singuri pe pământ.

Azi mi-a fost dor de copilărie. Și de bucuria sclipitoare ascunsă în ochii ei.

Târziu

Ce regret? Probabil multe, ca fiecare om. În acest moment bunăoară regret că am uitat (pierdut?!) bucuria aurie a teilor. E încă o toamnă ce trece grăbită pe lângă noi. N-o vedem, n-o simțim…

Și totuși…am privit azi câteva secunde teiul dulce îngălbenit. Părea și el un străin în căutarea privirilor altor toamne – mai pline de sens și mai puțin temătoare decât aceasta de acum.